Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au făcut percheziții, miercuri, la locuinţele unor persoane suspectate că în ultimii cinci ani au exploatat sexual mai multe femei, inclusiv două fete de 13 și 14 ani, în România şi în Marea Britanie.
„Cercetările efectuate în cauză au relevat că în perioada 2019 – iulie 2024, un număr de 8 suspecți (majoritatea aflați în relații de rudenie) au constituit pe raza municipiului București un grup infracțional în scopul obținerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate (printre care și o minoră în vârstă de 13 ani), atât pe teritoriul României cât și al Marii Britanii”, menționează procurorii anti-Mafia.
Din probele administrate a rezultat că, sub coordonarea liderului grupului infracțional organizat, membrii au recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-au controlat, supravegheat și însoțit în locurile alese pentru practicarea prostituției (situate pe teritoriile ambelor state).
„De asemenea au racolat clienți prin intermediul unor anunțuri publicate pe site-urile de profil , stabilind totodată tarifele serviciilor oferite și modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională au fost colectate de liderul grupului infracțional și ulterior împărțite cu ceilalți suspecți”, menționează DIICOT.
„În realizarea aceleași rezoluții infracționale liderul grupării criminale organizate a recrutat o victimă minoră (în vârstă de 13 ani la acel moment) prin inducere în eroare și profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (cauzată de vârstă, lipsa experienței și o situație familială tensionată), pe care a transportat-o și cazat-o la diferite adrese din București și ulterior în Marea Britanie determinând-o să practice prostituția. Suspectul și-a însușit integral sumele de bani obținute de către persoana vătămată minoră”, conform sursei citate anterior.
De asemenea, a ajutat un alt membru al grupului infracțional să exploateze sexual o altă victimă minoră (14 ani) și au întreținut, în mod repetat, relații sexuale cu persoanele vătămate minore.
Audierile au loc, miercuri, la sediul DIICOT – Structura Centrală.